Comunitate terapeutică și educativă
pentru copiii cu nevoi speciale
din județul Cluj

Sprijin pentru părinți

Prin Centrul de Consiliere se realizează consilierea părinţilor pe diferite dimensiuni, precum şi dezvoltarea de abilităţi coterapeutice. În acest sens, părinţii sunt educaţi cu privire la metodele folosite de noi şi pot extinde intervenţia în context familial. Centrul de Consiliere Hans Spalinger Cluj-Napoca este acreditat de către Comisia de Acreditare din Cadrul Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Cluj.

Scop: dezvoltarea unei atitudini optime de relaţionare în cadrul familiei în care apare un copil cu dizabilităţi, consilierea părinţilor pe dimensiunile dizabilitate, relaţii familiale, relaţia părinte-copil cu nevoi speciale, dezvoltarea de abilităţi co-terapeutice.

Obiectivele proiectului: dezvoltarea de abilităţi co-terapeutice, utilizarea de tehnici de intervenţie specifică în context familial, creşterea sentimentului de auto-eficacitate şi control al părinţilor cu privire la problematica copilului, creşterea calităţii vieţii familiei.

Parteneri: Federaţia de Pedagogie Curativă din România

Justificare: necesitatea dezvoltării unor relaţii familiale normale şi a implicării părinţilor ca parteneri activi în demersurile terapeutice.

Grup ţintă: părinţii/aparţinătorii, membri familiei copilului încadrat în centrul de zi şi de pedagogie curativă, alţi părinţi care se adresează centrului sau sunt îndrumaţi de alte instituţii.

Activităţi: evaluarea setting-ului familial, analiza nevoilor, şedinţe de consiliere individuale şi de grup, furnizare de manuale pentru părinţi, seminarii informative pe diverse tipuri de dizabilităţi, workshp-uri pentru dezvoltarea de abilităţi co-terapeutice (analiza funcţională, tehnici ABA, PECS etc.), monitorizare permanentă.

Discriminare: la acest serviciu are acces orice fel de persoană indiferent de sex, etnie, naţionalitate, religie etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>